DENSO - premiul pentru furnizorul anului de la GROUPAUTO International
Furnizorul anului
Pe data de 18 Octombrie 2018, DENSO Aftermarket a fost numit "Furnizorul Anului" la categoria Marketing la Congresul GAI din Monaco. Premiul a fost acceptat de către Nigel Code, Manager Global ITG, în numele DENSO AM, fiind însoţit de Steve Corez de la departamentul de Produse şi Servicii DENSO America, Paolo Vasone de la Sisteme Termice DENSO şi Luca Govean şi Joep Barendse de la DENSO Europa.
Câştigătorul acestui premiu a fost selectat în urma voturilor şi comentariilor membrilor GAI din toată lumea. Aceştia au apreciat îndeosebi dedicarea companiei DENSO pentru a acorda suportul necesar grupului GAI şi reţelei sale de serviceuri auto, de la toate nivelele. Premiul recunoaşte practic focusul crescut al DENSO în această arie pe parcursul ultimilor ani - nu doar la nivel fizic, dar şi în pregătirea membrilor GAI, a clienţilor şi a tehnicienilor din service. Activităţile inovatoare DENSO din cadrul reţelelor de serviceuri auto, precum şi suportul acordat grupului GAI din partea unor executivi seniori din Japonia şi de la nivel regional, au fost apreciate într-un mod deosebit.
Acesta este cel dintâi premiu global ITG primit de către DENSO. La primirea premiului, Nigel Code a declarat: "Suntem onoraţi să fim recunoscuţi ca şi Furnizorul Anului 2018 de către GAI. Înţelegem cât este de important să acordăm suportul necesar reţelelor de serviceuri auto şi urmărim să lucrăm şi mai îndeaproape cu acestea în viitor".
Victoria din cursa Rolex Middle Sea
Pe data de 27 Octombrie, yachtul rusesc Rossko a fost declarat câştigătorul clasei IRC 6 a cursei Rolex Middle Sea. Yachtul a fost sponsorizat atât de DENSO, cât şi de GAI, care au sprijinit eforturile echipei din ultimii ani.
Cursa Rolex Middle Sea, organizată de Clubul Royal Malta Yacht, a fost înfiinţată în 1968 pentru a oferi navigatorilor locali provocarea de a naviga în Mediterana, pe timpul iernii. Acum, cursa este recunoscută la nivel internaţional şi a fost descrisă ca fiind "cea mai frumoasă cursă din lume". Cursa de 606 mile nautice cuprinde înconjurarea în sens invers acelor de ceasornic a Siciliei (incluzând Lampedusa, Pantelleria şi insulele Egadian şi Eolian)
Echipa Rossko a avut parte de multe provocări, incluzând o cursă foarte strânsă cu yachtul Solenn. Luca Govean, Directorul diviziei de Vânzări Aftermarket DENSO Europa, a declarat: "Victoria echipei Rossko este o realizare imensă şi suntem mândri că am făcut parte din această cursă istorică".
Un parteneriat promiţător
Parteneriatul dintre DENSO şi GAI permite ca produse şi servicii de calitate OE să fie disponibile distribuitorilor independenţi şi reţelelor de serviceuri auto la nivel mondial. Împreună, aceştia acordă suportul necesar succesului afacerilor, asigurând servicii competente şi competitive.